Uita-te in ochii unui copil, zambeste-i si spune-i din tot sufletul “Bravo!”

Trei ani dupa absolvirea facultatii am fost profesoara de Limba Engleza la diverse scoli generale din judetul meu. In paralel, predam engleza si la gradinita. Apoi, am plecat spre alt drum mult mai potrivit mie. Aceea, insa, a fost o perioada foarte frumoasa care, intrucatva, se continua si acum.

Asadar, nu pot spune ca am facut performanta in acest domeniu. Nu am predat la liceu, facultate si nu am pregatit copii pentru Cambridge. Totusi, acesti ani in care am interactionat cu copiii (cei mai multi de varsta prescolara) mi-au demonstrat cat de importanta este atitudinea noastra fata de ei.

Sa va povestesc.

Aveam numai 23 de ani si predam engleza la o scoala dintr-un sat indepartat, dar cochet din judetul Prahova. Printre copiii din clasa a V-a aveam un baietel despre care stiam ca are o situatie mai speciala. Provenea dintr-o familie cu 5 copii, erau foarte saraci, deseori lipsea de la scoala pentru a-si ajuta parintii la muncile zilnice etc.

Ceea ce am apreciat la toti fratii, dar mai ales la acesta, cel mai mic, era faptul ca incerca. Isi dadea silinta chiar daca avea lacune chiar si la limba romana.

Intr-o zi, insa, i-am scris pe caiet pronumele personale si formele verbului To Be la afirmativ. I-am dat 45 de minute sa le invete.

Si le-a invatat. La final, toata clasa a aplaudat de fericire, iar eu i-am dat nota 7 (nu puteam mai mult, programa era cu totul alta la clasa a V-a). A fost, insa un imbold, si nu voi uita niciodata privirea de pe fata lui cand i-am spus cu tot dragul “Bravo!”

Acum predau la gradinita. Unor copii frumosi, destepti, cuminti si simpatici foc.

Exact asa le spun si lor, iar fata li se lumineaza. Sunt mai increzatori, mai fericiti, mai atenti apoi, la lectie.

De cate ori ii intreb ceva si raspund, le spun tare si raspicat “Bravo!”, iar ei ofteaza adanc de parca tocmai au dus la bun sfarsit o misiune speciala. Si chiar asa e.

In urma cu 2-3 ani aveam serbarea din iunie a grupei mari (alti copii, nu tot acestia). Pregatisem cu ei un program mai lung, erau si ei receptivi si inteligenti, stiau tot, nu imi faceam probleme.

Doamna lor a organizat serbarea afara. Noi in semicerc, parintii, bunicii, matusile si unchii in fata noastra.

Am inceput programul. Din diverse motive, parintii erau ceva cam stingheri. Cum au vazut copiii ca nu sunt intampinati cu aplauze si ovatii, au inceput sa cante cu voce din ce in ce mai scazuta, iar pe chip li se putea citi dezamagirea.

Chit ca am parut exagerata, cand se termina o parte a programului, eu eram prima care aplauda (cel mai tare) si spunea (la fel de tare) “Bravo, copii!” Ei, norocul meu ca parintii s-au prins repede si au preluat rapid aceeasi atitudine.

Nu cred ca trebuie sa va mai spun ce satisfacuti si fericiti au fost copiii la sfarsitul programului de limba engleza.

De atunci am aplicat metoda asta cu copiii (de la gradinita sau cu nepotii mei) sau chiar cu adultii J si de fiecare data a dat roade. Asadar, sa nu uitam ca, din cand in cand, sa ne uitam in ochii copiilor de langa noi, sa le zambim si sa le spunem cu convingere “Bravo!”

De-am face asta, multe din traumele si nesigurantele de mai tarziu s-ar evapora, sunt convinsa!

Va place textul asta si credeti ca unele asemanatoare ar merge perfect site-ului, blogului sau paginii voastre Facebook? Haideti sa vorbim mai multe aici: https://www.facebook.com/marina.rasnoveanu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s